Ianis Zicu își întărește lotul pentru sezonul viitor. Patronul-manaher tehnic Gică Hagi a făcut un pas în spate și l-a numit pe Zicu antrenor principal, iar obiectivul pentru fostul mijlocaș cu gleznă fină îl reprezintă accederea în play-off-ul Superligii României. 

"Cămătaru" a semnat cu Farul Constanța! A înscris 12 goluri sezonul trecut

Transferurile au fost demarate de gruparea din Ovidiu. Luni după-amiază clubul de pe Litoral a făcut un nou anunț.

Farul Constanța și Aerostar Bacău au ajuns la un acord privind transferul jucătorului Nicolas Constantinescu la formația pregătită de Ianis Zicu. Atacantul a semnat un contract valabil pentru sezonul 2025-2026, Farul având apoi optiune de prelungire.

"Născut pe 1 septembrie 2006, la Brescia (Italia), Nicolas Constantinescu evoluează pe postul de atacant central, iar în ultimul sezon la formația băcauană a marcat 12 goluri.

A debutat la seniori la vârsta de 16 ani, are 1,90 m și este poreclit "Cămătaru" și datorită stilului de joc asemănător cu al fostului mare internațional român", au scris cei de la Farul Constanța.